Crema antiacneică superactivă de la Vivanatura- review

Cremă împotriva coșurilor de la Vivanatura?

Da. Se pare că iar vorbesc despre ei.

Am mai menționat acest brand în articolele de mai jos:

Review- 5 produse esentiale in sezonul rece

5 produse pe care le-am recumpărat

Și pentru că am fost mulțumită m-am gândit să acord o șansă și acestui produs: crema antiacneică cu argilă și propolis de la Vivanatura. Mai exact o cremă împotriva coșurilor mele nesuferite care au apărut o dată cu schimbările hormonale după perioada sarcinii. Nu sunt extrem de multe, nu pot spune că am acnee în adevăratul sens al cuvântului, dar apar mai des ca înainte, iar când apare câte unul, draguțul, aș vrea să îl elimin rapid și să-i aplic o lovitură de grație. Eu îmi mai aplicam pastă de dinți pe coșuri să le mai usuce. Cine a mai făcut așa ceva? În liceu foloseam batoane corectoare cu arbore de ceai de la Avon. Îmi era la îndemână, doar promovam și comercializam produsele lor. Și pentru că și atunci era o perioadă a pubertății cam tulbure din punct de vedere hormonal mă ajutam de ce puteam. Nu mai țin minte cât de mult ajutau, cât de bine își făceau treaba, dar ce pot să vă spun sigur e că nici nu prea aveam alternative din câte țin eu minte. Nu era piața atât de suprasaturată de produse specifice pentru fiecare problemă în parte. Dar să rămân la subiect și să vă detaliez asupra produsului în cauză, această cremă antiacneică cu argilă și propolis de la Vivanatura.

Cum acționează


Crema antiacneică superactivă cu argilă și propolis este recomandată tenului acneic, având un efect remarcabil asupra pielii. Produsul este superactiv şi benefic datorită ingredientelor 100% naturale: argilă, propolis, uleiuri esenţiale şi extracte din plante. Argila ajută la deblocarea porilor şi la reducerea acneei, extractele din plante au rol astringent. Se vor observa efectele active pe punctul de acnee la puţin timp după prima utilizare.


100% naturală şi de origine naturală! Procesată la rece – fără parabeni.


Mod de utilizare

Se aplică (preferabil înainte de culcare) direct pe punctul de acnee. Se lasă să acţioneze, în funcţie de timpul avut la dispoziţie, de la 15 minute până la 8 ore. Se îndepărtează apoi cu apă călduţă. Este recomandată utilizarea împreună cu celelalte produse din gama VivaNatura antiacnee. În rare cazuri pot exista alergii la diferite componente din produs. Pentru siguranță recomandăm să verificați lista de ingrediente și să testați produsul pe o mică porțiune de piele. Se recomandă a se păstra la loc uscat și răcoros (5°—25°C); a se evita expunerea directă a produsului la razele solare. Testat dermatologic dar nu și pe animale. A se consuma de preferință înainte de data inscripționată pe produs (lot – lună – an) și maxim 6 luni de la deschidere.

Ingrediente

Aqua (apă), Clay (argilă), Propolis extract, Elaeis guineensis oil (ulei de palmier), Alcohol denat. (alcool etilic), Melaleuca alternifolia leaf oil (ulei de tea-tree), Lavandula angustifolia oil (ulei de lavandă), Glycerin, Melia azadirachta seed oil (ulei de neem), Origanum vulgare oil (ulei de oregano), Aloe vera callus extract, Achillea millefolium extract (coada şoricelului), Aesculus hippocastanum extract (castan), Chamomilla recutita flower extract (muşeţel), Humulus lupulus extract (hamei), Camelia sinensis extract (ceai verde), Thymus vulgaris extract (cimbru), Betula pendula twig extract (mesteacăn), Inula helenium extract (iarbă mare), Echinacea angustifolia extract (echinaceea), Calendula officinalis extract (gălbenele), Quercus robur bud extract (stejar), Populus nigra bud extract (muguri de plop), Echium vulgare extract (iarba şarpelui), Azadirachta indica extract (neem), Hamamelis virginiana extract, Centella asiatica extract (gotu-kola), Boswellia serrata extract (kunduru).

Mirosul și textura

După o formulă originală a inginerului, managerului și fondatorului brandului Vivanatura, Leonard Radutz, crema are o compoziție densă de un verde olive, presupun că datorită argilei are această culoare. Cine a folosit pudra de argilă de la Farmec știe despre ce vorbesc, numai că diferă culoarea și mirosul dar cum se simte la uscare așa ramane, ca aceea.

Mirosul ei îmi aduce aminte de creioanele acelea nazale mentolate pe care le foloseam în copilarie, luate de la farmacie, pentru decongestionarea nasului înfundat. E un miros patrunzător, brut, fresh, probabil datorită uleiului de tea-tree conținut. Simți ca e ceva de bine dacă nu se simte nimic artificial. E un miros așa detox-like. Și parcă îți îmbunătațește și calitatea respirației:)).

Ambalajul

Se prezintă sub forma unei cutii de carton lucios, înauntrul căreia găsim un
tub de plastic, alb, ce conține 20 ml de produs. Ambalaj igienic, cu aplicare ușoara și precisă.

Preț și accesibilitate

Eu am găsit-o cu vreo 10 lei în Mega Image, am văzut că o mai au și la magazinele naturiste sau o puteți comanda direct la ei pe site.

Părerea mea despre acest produs

Grăbește timpul de vindecare a unui coș. Nu o să dispară definitiv imediat, că doar trebuie să-și facă și el de cap un pic, să-mi facă viața amară, dar calmează și usucă zona inflamată; dar mă simt mult mai bine aplicând-o știind că am ajutat la vindecarea mai rapidă a zonei răpuse de coș.

Se usucă pe zona aplicată rapid, în maxim 5 minute și dacă uiți să o lași peste noapte să acționeze va funcționa și pe timpul zilei pentru o durată mai mică de timp; indiferent cât timp o lași, minim 15 minute, o schimbare tot o să se vadă.

Eu încerc să o aplic seara când mă bag la somn că arăt ca o sperietoare de ciori vă dați seama. Dimineața la curățarea tenului o îndepartez. Oricum e bună în situații de urgență.

Asupra unui singur aspect am nedumeriri și anume: pe cutie se recomandă a se folosi la 6 luni de la data deschiderii iar pe tub la 12 luni, pe site tot 6 luni, ceea ce e un pic bizar, totuși vorbim de 6 luni discrepanță, ce termen respectăm?


Concluzia?

Probabil mai sunt și alte produse anti-acnee pe piață dar un lucru e cert, merită încercată; e un produs bun, natural, de calitate și la preț accesibil.

Sper că v-a plăcut review-ul meu. Ați folosit această cremă? Voi ce arme dețineți pentru ‘deratizarea’ coșurilor? Pe curând, mândrelor!

Photo of the day (10)

O idee interesantă pentru a reinventa o clasică și banală coadă de cal pe păr drept. Dintr-o dată se transformă într-o coafură sofisticată și avangardistă cu ajutorul acestor lanțuri.

Ce ziceți? E o idee bună și pentru podoaba voastră capilară? Care a fost cel mai inedit accesoriu purtat de voi pe păr?


Photo credit @svetlana_koroteeva

Pe curând!