Beauty beauty review

Review- balsamul demachiant Distillery Clean Break de la Avon

Fără dischete demachiante, fără timp pierdut...clipele libere ale unei mame sunt limitate... nu pot decât să mă bucur când găsesc produse care mă ajută în acest sens.

Știi momentul acela când pur și simplu te îndrăgostești de un produs la prima utilizare? Ei bine, balsamul demachiant Clean Break mi-a întrecut toate așteptările.

Auzisem eu că e foarte eficient dar cum sunt mai sceptică din fire și până nu văd rezultatele pe pielea mea nu mă pronunț… de multe ori produse foarte lăudate nu m-au impresionat și tot așa… Una peste alta, abia așteptam să îți povestesc despre el.

L-am deschis abia la începutul lunii ianuarie dar de atunci numai într-o continuă demachiere aș sta.

Așadar, prima descoperire minunată a anului 2020 vine de la Avon, din gama Distillery.

Brandul ultracunoscut a lansat toamna trecută formule inovatoare, îndreptate către natură, găsești detalii, aici.

Textura

Formula demachiantului este asemănătoare unui unt de cocos ușor topit, presărat fin cu particule exfoliante.

Aroma

Cu toate că are în componență ulei de caise în proporție de 69%, mie îmi pare că mirosul aduce a castraveți proaspăt culeși, tăiați, pudrați cu zahar.

Cantitatea și ambalajul

Hârtia ambalajului provine din surse sigure, responsabile si controlate.

Recipientul din sticlă conține 50 ml de produs cosmetic. Alt plus pentru păstrarea formulei în condiții sigure.

E foarte practic, per total, merge de minune de luat în bagaj când pleci în călătorii, cum am procedat eu recent.

Prețul

După cum am menționat și în articolul trecut referitor la produsele Distillery, pe acesta l-am primit daaarrr mă interesează să-l cumpăr și să mă bucur de folosirea lui din nou.

Am gasit un preț pe site-ul Avon: 59 de lei; probabil că acest cost fluctuează în funcție de data achiziționării și de promoțiile existente.

Ingrediente


Conține ulei de caise, unt de cacao, unt de mango, extract de castravete etc.

După cum se poate observa, lista nu conține ingrediente 100% naturale.

Eu nu emit asemenea pretenții. Încerc, pe cât posibil să mă îndrept către produse cât mai naturale.

Totuși, părțile bune sunt îmbucurătoare: demachiantul este vegan, testat clinic, alergologic, fără alcool sau parfum.

Mod de utilizare

Se aplică o cantitate mică pe suprafața tenului și se masează delicat pe față, cu miscări circulare.

Machiajul este dizolvat rapid, fără a insista. Elimină inclusiv machiajul din zona ochilor.

În contact cu apa se transformă într-un lapte, iar o dată ce îl clătești temeinic, cu apă călduță, tenul rămâne intact, lipsit de impurități sau machiaj.

E o experiență foarte interesantă, tot procesul nu durează mai mult de 2- 3 minute iar faptul că este atât de blând cu pielea și în același timp curăță puternic..mi se pare genial.

Deloc agresic cu tenul, nu mi-a provocat usturimi, mâncărimi sau iritații.

Având textura unsuroasă chiar m-am gândit… cum sa nu se simtă tenul gras dupa spălare?

Pielea rămâne netedă, curată, hidratată și fără urmă de senzație grasă.

E pentru prima dată când folosesc un demachiant cu o astfel de formulă, tip balsam. Sunt impresionată. Atât de ușor de folosit și cu rezultate rapide. Wow!

Fără dischete demachiante, fără timp pierdut…clipele libere ale unei mame sunt limitate … nu pot decât să mă bucur când găsesc produse care mă ajută în acest sens.

Oglinda spune da.

Acestea fiind spuse, un nou nume se regăsește în topul produselor mele favorite pentru demachiere.

Clean Break de la Avon, gama Distillery.

Tu l-ai încercat?

.

.

.

Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să ma susții te invit să dai follow blogului și să mă urmărești pe canalele de socializare Facebook/ Instagram. Mulțumesc!

4 comments

Leave a Reply to Laura Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s