Lifestyle

5 YouTuberi români pe care trebuie să-i urmărești

Persoane care încearcă să schimbe puțin lucrurile în vlogosfera românească, pe un făgaș pozitiv.

Știu că nu prea mai deschizi televizorul. Nici eu. La drept vorbind, ce să mai vizionezi? Te las câteva secunde să te gândești… … … … …Gata? Nu îți vine nimic în minte, așa-i? Cu toate astea, avem nevoie de conținut video. De calitate. Persoane care încearcă să schimbe puțin lucrurile în vlogosfera românească, pe un făgaș pozitiv.Oameni care și-au găsit locul binemeritat pe YouTube. Iată lista celor 5 vloggeri români pe care îi urmăresc cu drag, de bună voie și nesilită de nimeni:

Horia Sârghi- Zaiafet

Cel mai vechi locatar în lista mea, fratele Zaiafet. Nu stiu de ce îmi vine să-i spun așa. A, da..așa începe el clipurile. Bila de păr umană ‘râvnește curvește’ la educarea României.Face toată treaba asta cu un umor inconfundabil, ironic, molipsitor. Sunt câțiva ani de când ‘ne știm’ dar e ca și cum l-aș cunoaște de o viață. Are așa un stil de te face imediat să vizionezi.

Vei afla lucruri interesante din istorie, geografie, curiozități și multe altele. De neratat sunt și vlogurile de călătorie sau podcast-urile. Trebuie să te abonezi canalului său dacă vrei să te simți mai deștept și chiar să devii mai informat o dată ce ai terminat de vizionat clipurile. Zaiafet rulez.

Cătălin Stănciulescu-BackPackYourLife

Omul pare că e într-o continuă vacanță cu rucsacul în spinare, prin lume. Îl știu de mulți ani ( în sensul că îmi mai apăreau clipurile sale la sugestii) dar nu m-am abonat la canalul lui până de curând. Sunt vreo 2 luni de când îi urmăresc clipurile constant.

Ghici ce am urmărit în vacanța de iarnă? De Crăciun? De Revelion? Nu. Nu pe Dan Negru. Eu eram prin Vietnam. Columbia. Sau Peru. Vrei și tu să te plimbi??Ai găsit omul potrivit.Un follow și ajungi la destinație.

Marian Ionescu a.k.a. Mariciu

Omul cu vlogurile alea fine.

Burgeri… Cuba Libre…filmări excepționale cu drona, călătorii în destinații frumoase din lume… are de toate pentru toți.

Clipurile sunt pline de informații utile. Se documentează, experimentează și ți le spune pe șleau.

Are și una bucată Ionească, partener de drum lung.

De Maricu am aflat prin intermediul unui podcast pe canalul lui Zaiafet.

La Mariciu m-am abonat din mila. Vorbesc serios.

Cum era el acolo pe canapea si se plângea la Zaiafet. Suflețelul meu nu a rezistat să nu îi ofere o șansă. Se întâmpla în urmă cu vreo 2 ani.

Acum, întâi văd ce mai e nou pe la Mariciu și dupa aceea trec pe la Zaiafet. Cum te surprinde viața și cum se schimba lucrurile…

Ei bine, Mariciu nu s-a schimbat. A muncit, a sperat, a disperat șiiii… a reușit.

E un exemplu bun de voință și determinare.

Dacă îți dorești ceva cu ardoare în viață într-un final sigur vei obține.

Fii ca Mariciu.

Cristian Dascalu

Proprietarul celui mai ‘jmecher’ vlog.

E cunoscut ca omul care a refuzat slujba la Google.

Cristian Dascălu e diferit. E modest. E deștept.

Practic nu seamănă deloc cu reprezentanții generației tinere. Cum a sunat asta?

Cântă la chitară, îi place prin Vamă…nu e genul cazino-uri, păcănele.

L-am descoperit la începutul anului trecut și de atunci trag nădejdea că încă suntem pe drumul cel bun, ca țară, cu așa oameni deosebiți.

Cristian merită! Promit.

Sorin Stratulat

Sorin e omul de baza dacă vrei sa știi totul despre îngrijirea părului.

Cuvintele lui sunt literă de lege pentru mine.

Renumitul hairstylist și-a găsit propria comunitate pe YouTube, de aproximativ 3 ani iar eu cam tot de atunci sunt urmăritoare fidelă.

Urmez și eu această meserie și sunt inspirata mai mereu de activitatea lui sau daca am vreo nelămurire la el pe canal mă duc.

De ce să te abonezi la canalul?

Tutoriale, sfaturi, mituri spulberate și multe alte chestii interesante pentru frumusețea podoabei capilare. Pentru pasionați și profeșioniști și nu numai.

Te-am convins?

Tu pe cine urmărești pe YouTube?

Altă dată când am vorbit despre YouTube: Top 6 mame de urmărit pe YouTube.

Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să ma susții te invit să dai follow blogului și să mă urmărești pe canalele de socializare Facebook/ Instagram. Mulțumesc

14 comments

  1. Gusturile nu se discută! Nu vreau să intru în polemici, dar am intrat pe conturile lor și le-am frunzărit, însă nu m-au convins să ii urmăresc. Este strict părerea mea personală. De Zaiafet știu de mult timp, are chestii de cultură generală dar mă irită puțin vocea lui și stilul lui de a vorbi. Dont judge me too hard! Cât despre băiatul care a refuzat Google, nu zic că nu este bazat în ceea ce face el, jobul lui, dar se leagă și de alte aspecte pe care nu le documentează. Am urmărit videoclipul lui despre trezitul la 5 dimineața timp de 3 luni in care spune ca nu funcționează și nu recomandă. Clar nu s-a documentat, doar a auzit și a zis sa încerce. Dar și lucrul acesta funcționează intr-un anumit fel. Cel mai bine explică Jim Kwik, care studiază creierul uman de mulți ani . Kwik recomandă să adormi la orele 9/10 seara, și cu 30 minute înainte de somn să citești ceva, in niciun caz sa nu stai cu ochii in vreun ecran luminos; sa nu dormi cu device-uri electronice in aceeași camera; apoi să te trezesti la 4/5 dimineața, iar in prima ora de la trezire sa faci doar lucruri care îți fac placere (bei o cafea, faci sport, meditezi, citești – in prima ora de la trezire și cu o ora înainte sa adormi creierul retine cel mai bine informațiile), fără a te atige de tehnologie: nu verifici Facebookul și Instagramului, nici mailul; și apoi treci la treabă. Personal recomand așa și funcționează. Funcționează la mine, la prietenii de ai mei (și toți avem și copii mai mici sau mai mari), cunoștințe, si funcționează la persoane publice: Bill Gates, Oprah Winfrey, etc. Creierul și corpul uman sunt capabile de foarte multe lucruri, dacă le antrenam. Noi folosim zi de zi foarte puțin din capacitățile acestora. Dar nu trebuie sa facem lucrurile de capul nostru. E nevoie sa ne documentam sistematic înainte sau sa cerem părerea unor specialiști sau a unor persoane apropiate care știu despre ce e vorba. 😊

    Liked by 1 person

    1. Buna! Clar gusturile nu se discută! Multumesc pentru feedback și pentru sinceritate.
      Cine sunt eu sa judec? Fiecare e liber să urmareasca pe cine doreste. La fel si creatorii de continut. Pot face orice fel de continut video …e alegerea noastra daca dorim sa le urmarim activitatea sau daca consideram ca ne ajuta sau ne inspira in vreun fel. Te pup, Ioana!

      Liked by 1 person

      1. Cu drag! ♥️

        Uitasem să precizez legat de trezitul devreme dimineața, că perioada in care corpul și creierul se odihnesc realmente este intre orele 10 și 2 noaptea. Este absolut esențial sa dormim atunci, cu mic cu mare. Dacă adormim la 2 sau la 4 dimineața după ce am stat tot timpul in fata unui telefon/ laptop/ TV, sa nu be așteptam sa ne trezim la ora 5 binedispuși și odihniți și gata de treabă 😁 Până să îl am pe cel mic – moment care a coincis cu o

        Liked by 2 people

      2. mare teamă că nu fac lucrurile cum trebuie și am început să mă documentez sistematic cu privire la multe lucruri, pentru că de atunci aveam in responsabilitatea mea un omuleț și e datoria mea ca el sa crească armonios, frumos, cu exemple de comportamente raționale in jur; credeam ca somnul cel mai dulce și bun e dimineața, de aceea rareori ma trezeam înainte de ora 7. Acum lucrurile s-au schimbat. Am înțeles cum funcționează lucrurile cel mai bine și așa fac. Este foarte important pentru toată familia și ne priește foarte bine acest stil de viața. Precizez că Matei ese acum în clasa pregătitoare, din toamna merge in clasa 1, prin urmare este esential sa aibă un program bine stabilit și sigur. Ii sunt recunoscătoare lui, ca dacă nu era el poate nu ajungeam sa aflu toate aceste lucruri despre corpul uman și cât de important este sa avem un psihic echilibrat. Unde mai punem și faptul că Internetul este plin de informații corecte și informații false și e greu sa distingi unele de altele. Mai ales că acum fiecare este liber sa spună orice, oricând, oriunde.

        Liked by 1 person

      3. Până laurmă despre asta este vorba: despre a funcționa ca un întreg, conform nevoilor fiecăruia din familie, astfel încât toată lumea să fie mulțumită, fericită și împlinită. 😀

        Liked by 1 person

      4. Sigur, probabil la mine intervine si lejeritatea programului, cu acest concediu crestere copil…dar cand va intra la gradinita sigur va fi altceva vrem nu vrem:)
        m-am mai intalnit cu informatii despre importanta somnului mai devreme si nu cred ca ar strica sa stabilesc usor usor un program de somn putin mai diferit:)

        Liked by 1 person

      5. Să fie sănătoasă, la fel și voi! 🙂

        O să se schimbe programul vostru atunci pentru că și ea va avea alt program, și anume programul grădiniței, care poate fi de dimineață de la ora 8, sau poate chiar de după-amiază în unele cazuri. Totuși activitățile de la grădi sunt mai puțin solicitante. Însă când o să meargă la școală are nevoie să fie complet odihnită pentru a se concentra la ore și la cerințele învățătorului și ale profesorilor, care vor crește de la an la an.
        Somnul este important atât pentru creșterea armonioasă a corpului în primii ani, dar și pentru dezvoltarea corectă a creierului.
        La noi au devenit mai dificile lucrurile după ce Matei a luat contact cu tehnologia, și aici a fost nevoie să luăm măsuri. Prefera de multe ori să se uite la desene până seara mai târziu sau voia să se joace pe laptop… dar am rezolvat și această situație. În fiecare zi are anumite ore când face anumite activități, la 9 jumătate suntem cu toții în paturile noastre, iar el se trezește singur, fără efort, dar mai ales odihnit la ora 7 dimineața, ceea ce înseamnă că doarme complet 9 ore, cât are nevoie la vârsta lui.

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s