beauty review Mama mandra

Mini haul și impresii despre Babylove marcă proprie Dm

Ajung frecvent la magazinele lor și găsesc întotdeauna produse pe gustul meu, în funcție de nevoi: articole de curățenie, pentru igiena orală, makeup, cosmetice, cadouri, mâncare ș.a.m.d.

Unul dintre locurile mele preferate de cumpărături și de pierdut vremea, căscând gura pe la standuri, este, fără doar și poate, Dm Romania. Au o varietate largă de produse, unele pe care nu le găsești în alte magazine, personalul e foarte săritor și dispus să te ajute. Ajung frecvent la magazinele lor și găsesc întotdeauna produse pe gustul meu, în funcție de nevoi: articole de curățenie, pentru igiena orală, makeup, cosmetice, cadouri, mâncare ș.a.m.d.

Dar să revin la subiect. Linia marcă proprie Dm pentru bebeluși. Suntem familiarizați cu gama de produse Babylove încă de la naștere. Primele scutece, câteva accesorii, ronțăieli diverse când copilul s-a mai mărit…Astăzi îți prezint două produse ce au intrat recent în rutina de îngrijire a celei mici.

Șervețelele umede Babylove

Cine nu folosește servețele umede pentru o curățarea rapidă? Sigur…apa și săpunul sunt sfinte…dar există situații în care te vezi nevoit să apelezi la astfel de produse care îți fac viața mai ușoară. E de preferat să ai la îndemână oricând produse de acest tip. Mai ales când cei mici sunt într-o continuă explorare…vor să atingă orice, să simtă texturi, să miroasă…

Șervețelele cu aloe vera și extract de mușețel, 80 la număr, sunt testate dermatologic și oftalmologic. De asemenea, nu contin silicon și alcool și au un preț bun. În jur de 6 lei. Sunt moi, plăcute la atingere, se simte calitatea țesăturii iar lichidul impregnat în aceasta e suficient. Mirosul acestora e plăcut, delicat… nu te trăznește un parfum puternic, sintetic. Folositoare și eficiente.

Gelul de curățare Babylove

Producătorii se laudă cu o formulă de cea mai bună calitate. Gelul are în componență extract de nalbă și pantenol, este testat dermatologic, nu conține coloranți și ingrediente de origine animală. Poate fi folosit atât pentru igiena corporală cât și pentru podoaba capilară. Prețul este în jur de 12 lei pentru 500 ml de produs de spălare.

Miroase discret… curăță și îngrijește cu blândețe. L-am încercat și pentru părul celei mici…într-adevăr se poate utiliza și în acest scop dar am observat o ușoară lipsă de volum după folosire. Probabil datorită pantenolului prezent. Am sesizat de-a lungul timpului că produsele ce au în componență pantenol…deși foarte eficiente și hrănitoare, rezultând un păr mătăsos, tind să elimine volumul natural al părului. În rest, toate bune.

E adevărat, m-a atras și faptul că imaginea prezentată, acest copil simpatic seamănă mult cu fetița mea și nu am rezistat să nu le cumpăr.S-au dovedit a fi cum speram și cum am fost obișnuită în privința produselor Babylove. Calitative și la prețuri accesibile.

Tu folosești produse Babylove? Ce impresii ai despre utilizarea lor?

Daca tot m-am apucat de pălăvrăgit despre magazinele Dm, o să aduc in atenție și două aspecte care nu-mi plac și anume: prețul mărit al altor branduri comercializate și produsele deschise la rafturi. Dacă te încumeți cumva să cumperi alte articole decât cele marcă proprie vei sesiza diferențe mari la costuri față de alte magazine tip drugstore. Știu, vei zice ca au mai mereu promoții dar eu am observat acest aspect și merită menționat. În privința produselor desfăcute: de multe ori se întâmplă să găsesc produsele de makeup deja utilizate, murdare…. practic te împiedică să cumperi în asemenea condiții un articol dorit. Se poate observa de la o poștă că a mai fost încercat și folosit de cine știe cine inainte…testere nu există la fiecare gamă…etc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s